Oamenii GDA – Andrei Chirițoiu
1) Cum a apărut visul GDA?
Din convingerea că lucrurile pot fi făcute mai bine, întotdeauna, în orice privință, dar mai ales în domeniul serviciilor, acolo unde contează mai mult calitățile umane decât calitățile materiale. Adică, o comunicare mai bună cu clientul, o promisiune respectată, o aditudine proactivă față de client, costă și mult mai puțin decât o investiție în crearea unui produs mai bun decât altul.
2) Când ai pornit la drum ce ți-ai propus? Este GDA, astăzi, așa cum ai vizualizat-o tu?
Mi-am propus să dezvoltăm o companie în care toți oamenii să vină la serviciu conștienți de faptul că lucrează pentru ei și că succesul, progresul și prosperitatea fiecăruia dintre ei depinde de rezultatele întregii echipe.
Am pornit cu atitudinea de învățăcel și mi-am dorit să învăț continuu de la toți cei cu care interacționez – clienți, furnizori, bănci, autorități și să punem cap la cap cele învățate astfel încât să oferim servicii la un nivel maxim de calitate.
Și da, GDA este astăzi mai mult decât am vizualizat, pentru că acum o și simt, o trăiesc, nu doar o vizualizez în minte.
3) Care au fost cele mai frumoase momente în istoria ta cu GDA?
Au fost foarte multe. Dar ca să mă rezum la unul singur, care se repetă de câteva ori pe săptămână, acesta este prânzul de la birou luat împreună cu toți colegii 🙂
Este un moment apreciat de noi toți pentru că apucăm să povestim, să împărtășim și să lăsăm puțin deoparte preocupările legate de proiecte și să ne amintim să ne bucurăm de tot ceea ce experimentăm, de colegii noștri, de tot ce e important pentru noi toți.
4) Presupun că ai avut și momente grele. Ne poți povesti unul?
Și din acestea au fost multe, foarte multe, extrem de multe și de grele, însă nu aș vrea să mă refer la ele. Cred cu tărie că nu trebuie să privim prea mult în trecut. Nu într-acolo ne îndreptăm.
Fiecare obstacol în parte a fost o oportunitate de învățare pentru noi. Este ceea ce ne-a construit către ceea ce suntem azi, ce ne-a făcut mai puternici și mai experimentați.
5) Ce te-a determinat să mergi mai departe?
Pe de o parte a fost dorința de a reuși, de a mă autodepăși, de a mă dezvolta, și convingerea că o luptă o pierzi doar atunci când încetezi să mai lupți. Pe de altă parte a fost angajamentul luat față de clienți, față de colegi, furnizori și bănci. Dacă renunți, ca antreprenor, renunțarea nu are impact doar asupra ta, ci și a tuturor celor care au fost alături de tine sub o formă sau alta.
6) Ce te motivează atunci când îți este greu?
Echipa și scopul pentru care facem ceea ce facem.
7) Unde îți dorești să ajungă compania?
Să se dezvolte continuu astfel încât să se poată bucura cât mai mulți oameni de beneficiile pe care le oferă, atât ca angajați, cât și în postura de clienți, furnizori și autorități.
8) Dacă ai vrea să convingi un angajat să vină în companie, care crezi că este argumentul cel mai puternic?
Dacă-l văd că este dornic de învățare și dezvoltare, îi povestesc de ce cred că aici este mediul în care se poate dezvolta cât de mult își dorește și că o poate face cu plăcere.
9) Dar dacă ai vrea să convingi un client?
Îi spun că atât timp cât am convenit în privința unei colaborări, livrăm ce promitem, indiferent de ce s-ar întâmpla, indiferent dacă noi câștigăm sau pierdem – dacă noi am greșit oferta când am semnat contractul este problema noastră, nu a clientului. În felul acesta noi câștigăm nu doar un client, ci și experiența din greșelile făcute. 🙂
Așa am ajuns și la sloganul care susține filosofia noastră bazată pe a construi experiențe mai bune în fiecare zi – Building better exeriences.
10) Ai vreun idol în viață sau o persoană care te inspiră în ceea ce faci?
Aș menționa mai degrabă pe unul dintre autorii mei preferați, Napoleon Hill. El m-a ajutat să înțeleg mai bine mentalitatea unui antreprenor, pe care mi-o cultiv continuu, în fiecare zi.
Și pentru a puncta cumva viziunea lui, un citat care mi se pare că însumează modul meu de a mă raporta atât la business, cât și la viață, în general: „Tot ceea ce mintea unui om poate concepe și crede, el poate și realiza” – Napoleon Hill.